”Puterea cainelui”, film de Jane Campion bazat pe un roman al lui Thomas Savage, confirma supravietuirea nobila a westernului, un gen american prin excelenta, mereu asociat cu istoria sa, cucerirea si esentele sale economice, sociale si morale. Sanatatea lui buna, in pofida celor care l-au ucis de mult timp in urma, s-a bazat inca de la sfarsitul anilor 1960 pe o actualizare continua in care transgresiunea si clasicismul, noi analize multiculturale, sexuale si de gen, alaturi de subzistenta unor icoane si mituri.
De cateva decenii nu au fost produse prea multe titluri in fiecare an. Dar, in schimb, creatorii indrazneti par sa stie ce fac: calitatea este de obicei foarte ridicata, de parca nu se mai puteau face western-uri proaste. Unele se plaseaza in perioada esentiala a cuceririi Occidentului, intre 1865 si 1890, imediat dupa Razboiul Civil American, si multe altele in vremuri ulterioare (sau anterioare), transcenzand intervalul de timp clasic pentru a ajunge chiar si la contemporaneitatea noastra.
Pentru toate acestea ne-am propus o analiza comuna, prin titlurile fundamentale a ceea ce am fost in secolul XXI. Filme cu stiluri uneori radical opuse, care impartasesc totusi rezonante similare: casa, familie, cucerire, violenta, mostenire, teritoriu, granita. Eroul nu mai este ceea ce a fost, pentru ca nu poate fi, dar westernul continua sa calareasca.
Open Range (Kevin Costner, 2002)
Pur si simplu cel mai bun schimb de focuri din acesti 21 de ani de western. O secventa lunga de aproape jumatate de ora, situata la punctul culminant al povestii, in care actiunea domina, desi nu singura. Cu puterea unui narator, Costner o insoteste cu scurte conversatii, rotunjind subtexte, modeland personaje si verva si realism formidabile. Cu siguranta cel mai clasic dintre cei alesi pentru aceasta sarbatoare a genului, Open Range curge natural cu fade-urile in negru, montajul inlantuit, muzica melancolica si o frumoasa poveste de dragoste. „Invata o meserie si vei avea mereu un acoperis deasupra capului si mancare pe masa”, ne sfatuieste personajul maestrului Robert Duvall, nobilime in ochii lui. „Pentru un om exista lucruri mai rele decat moartea”, striga barbatul lui Costner, intristat de vremurile sale intunecate, pandind amurgul. Ca si in alte titluri mari occidentale, exista un oras care doar priveste provocarea impotriva nedreptatii. Dar, conduse de femei, chiar si ele indraznesc impotriva criminalitatii si coruptiei. Dreptatea revolverului.
Brokeback Mountain (The Lee, 2005)
In cinematograful noului secol, subterfugiul nu mai este necesar, ca atunci cand in Red River (Howard Hawks, 1948) Montgomery Clift si John Ireland si-au comparat frumusetea pistoalelor in timp ce se uitau unul in ochii celuilalt cu rapire si au ajuns sa se imbrace. un spectacol de focuri de arma sincopate metaforic orgasmic. In filmul lui Lee, bazat pe un roman al lui Annie Proulx, Jack Twist si Ennis del Mar, nume celebre, rodeo cowboy si pastori de vite, traiesc o frumoasa si interzisa poveste de dragoste de aproape 20 de ani, in deceniile anilor saizeci si saptezeci ai secolul douazeci. O viata fericita imposibila impreuna, povestita cu o sensibilitate enorma prin elipse minunate care fac povestea sa iasa cu o liniste extrema, in contrast cu focul ei interior. Chiar si asa, vulgarul Crash a furat Oscarul pentru cel mai bun film aproape la linia de sosire, dupa ce academia ia acordat lui Lee premiul pentru cel mai bun regizor cu cateva minute mai devreme. Prost gust sau homofobie? Poate amandoi.
Uciderea lui Jesse James de catre lasul Robert Ford (Andrew Dominik, 2007)
Despre figura lui Jesse James, cel mai legendar haiduc al Occidentului, au fost realizate nu mai putin de 38 de filme. Unii, precum maiestrul Tinutului Indraznetilor, de Henry King, afecteaza motivele sociale juste care le-au provocat primele crime. Cel al lui Dominik se remarca insa, pe langa stilizarea sa, pentru o ultima intindere in care incepe sa se falseasca mitul, parte a culturii populare inca de la inceput. Dupa ce l-a ucis pe Jesse din spate in timp ce indrepta un cadru, Bob Ford, interpretat de un evaziv Cassey Affleck, cu voce plina de stuf, privire intunecata, in piept, s-a dedicat (re)interpretarii crimei ani de zile in spectacole de teatru alaturi de fratele sau, si complice, Charley. Pana l-am mai ucis de 800 de ori pe scena. Nu este fictiune, este istorie americana.
Nicio tara pentru batrani (Ethan si Joel Coen, 2007)
Anumiti specialisti il definesc drept neo-vestic. Altii, ca post-western. In realitate, desi este plasat in anii optzeci si are o intriga thriller, tratarea fratilor Coen este pur clasica din prim-planuri, peisajul american, influenta teritoriului asupra fiintei umane, mitul fondator, violenta ca mod de cucerire. Drogurile sunt noul aur. Sunt masini si camioane, da, dar sunt si urme de pasi, cai, granita, desertul, un loc „langa OK Corral” si o poveste fara speranta povestita de un serif care apara valoarea legii. Film foarte fidel chiar romanului vizual cu acelasi nume pe care se bazeaza, al maestrului Cormac McCarthy, are dialoguri ca niste gloante care sunt incastrate in intestin: „Cat este cel mai mult pe care l-ai pierdut in cap sau coada?” . Si Javier Bardem, urias, alcatuieste un raufacator pentru poveste. Ethan si Joel au incheiat secolul 21 al cinematografiei occidentale cu True Value (2010) si Balada lui Buster Scruggs (2018).
Datoria de onoare (Tommy Lee Jones, 2014)
Apusul a reinnoit epopeea calatoriei traditiei grecesti: fiinte condamnate la ratacire, nu intotdeauna intr-o directie fixa sau cu o anumita destinatie. Este odiseea descoperirii, asociata cu cautarea caminului. Si desi regizorii Noului Hollywood din anii saptezeci i-au dat o intorsatura prin cinematograful crepuscular inerent, Lee Jones il rasuceste si mai mult cu o dimensiune hiper-realista insuportabila. Clasicismul si modernitatea merg mana in mana intr-o lucrare cu o femeie iesita din timp, independenta in vremuri imposibile, in care nu mai exista nicio posibilitate de cucerire pentru ca nimic nu poate fi cucerit. Duelul onorabil nu se potriveste intr-o lume in care merita doar injunghierea in spate, muscatura ascunsa si loviturile in picioare. cu noua ani inainte,
Bone Tomahawk (S. Craig Zahler, 2015)
Debutul neclasificabilului si foarte interesantului Zahler, care mai tarziu avea sa revolutioneze si thriller-ul inchisorii si jaful politistilor cu nu mai putin salbatic Brawl in Cell Block 99 (2017) si Dragged Across Concrete (2018), ofera o calatorie in western cu un film care incepe ca o comedie neagra a fratilor Coen si se termina cu un festin de gore demn de un film de groaza. Cu dialoguri de o rafinament maiestuoasa si fara a abandona unele dintre esente ale cinematografiei occidentale: epopeea calatoriei ca fapt fizic, vinovatia neasumata, antieroismul, calea razbunarii si incercarea unei vanatoare de barbati pentru a recupera o femeie rapita, ca o varianta apriga a fetei din Desert Centaurs. Stiam ca indienii tund parul din nenumarate filme, dar ne-au spus fara sa arate deloc.
The Hateful Eight (Quentin Tarantino, 2015)
Peisaj inzapezit, miscare usoara a camerei de la statuia inghetata a unui Hristos in mijlocul neantului. sarguinta in fundal. Se apropie de ritmul muzicii, invaluitor, mohorat, aproape terifiant. Cu violoncelo, contrabas si percutie tunand. Tot cu oboi, fagorii si tuba. Sunt doar titlurile de credit, iar problema este iremediabila: puterea vizuala a lui Tarantino si sunetul lui Ennio Morricone. The Hateful Eight, un film de camera plasat in doar doua decoruri —interiorul unei diligente si o cabina mare—, cu dialoguri extrem de lungi, pline de umor negru salbatic si o structura cluedo: care ascunde o identitate care nu este a lui. Un puzzle de mici indicii, cu multiple referinte cinematografice — Corbucci, Carpenter si, printre ei, magnificul film spaniol Condamned to Live (Joaquin Romero Marchent, 1972)—, cu cel mai rau dintre specia umana din cinematografia occidentala. Opt fiinte abominabile, gata sa rupa maruntaiele din oricine.
Comancheria (David Mackenzie, 2016)
Taylor Sheridan este un alt nume fundamental in supravietuirea cinematografiei occidentale. Scenarist al lui Comancheria, regizor al thrillerelor western-soul Wind River (2017) si Those Who Wish Me Dead (2021) si creatorul serialului de televiziune Yellowstone (2018), Sheridan vorbeste in filmul regizat cu furie exultante de Mackenzie de teme. de acum care se scufunda in atunci de epopeea genului. Sau si invers, de teme ale vremii care, din pacate, sunt inca pe deplin valabile: lupta dintre haiduci si ordinea economica stabilita; evacuarile, nedreptatile, locurile de munca precare de la rasarit pana la apus, puterea bancilor si mostenirea violentei. Recompensele economice si morale sunt acolo, la indemana, dar pentru a le obtine poate fi necesar sa mori mai intai. comancheria,
Calaretul (Chloe Zhao, 2017)
Viata, de atatea ori mai greu de imblanzit decat un cal salbatic, da de obicei cele mai periculoase lovituri. Protagonistii celui de-al doilea lungmetraj al lui Zhao —inaintea premiatului Nomadland—, cowboy ai noului mileniu, se joaca intr-un fel de reprezentare a existentei lor sub forma unei docudrame incarcate de simbolism. Lirismul profund al Calaretului nu este insa in contradictie cu capacitatea critica, cu portretul nelinistii sociale a unui mod de viata inradacinat in traditie, dar care poarta in rucsac si prezentul incert al unei Americi in cadere. in bucati Tanarul protagonist are o placa de metal in creier din cauza unei lovituri perfide, dar Statele Unite ale Americii in care se desfasoara odiseea lui morala au nevoie si de un instrument care sa-si sustina mitul socant.
Prima vaca (Kelly Reichardt, 2019)
Cowboys provine de la cow, iar First Cow, dupa cum indica titlul sau, vorbeste despre originea, a primului exemplar dintr-un teritoriu care pana atunci era steril precum Oregon. Numai pentru asta, filmul lui Reichardt ar trebui sa fie deja pe podiumul celor mai bune portrete ale stilului de viata american. Dar este ca, in plus, concentreaza doua dintre esente ale tarii: visul cautarii, al teritoriului fizic si al hranei economice, al viitorului in fiecare regula, ca destinatie idealizata si ca certitudine a caminului; iar proiectul de antreprenoriat, incadrat in figura unui imigrant chinez, destept ca foamea, care se alatura unui bucatar specializat in cofetarie pentru a scoate tot zeama din prietenie si, cu atat mai mult, tot laptele dintr-o vaca care ii opreste este lor. o anumita mina de aur. Reichardt, care a patruns deja in gen in nelinistitorul Meek’s Cutoff (2011).