Fie că ești antreprenor fie manager, abilitățile financiare sunt esențiale pentru succesul tău profesional dar și personal. Acestea te vor ajuta să înțelegi care este motivul reușitei în anumite situații sau dimpotrivă unde eșuează compania și cum să iei decizii financiare majore. Iar din punct de vedere personal, cunoștințele financiare îți pot susține cariera și să te pregătească pentru pașii înainte din viitor. 

Iată câteva cunoștințe financiare cu care trebuie să te familiarizezi pentru a fi un lider eficient.

Investiția

Să știi când să investești este extrem de valoros pe termen lung. Dacă ești antreprenor trebuie să știi că poți gândi investițiile după ce ai analizat indicatorii de performanță ai companiei cum este și ebitda. Astfel după achitarea ratelor, dobânzilor și altor plăți poți aprecia ce sume poți investi, sau dacă există această posibilitate. Transformând banii în mai mulți bani înseamnă securitate financiară și pentru companie și pentru tine.

Cunoștințe de contabilitate

Dacă munca ta necesită să monitorizezi de unul singur aceste noțiuni, trebuie să ai o înțelegere de bază a unor termeni cum sunt: profit brut si net, credite, dobânzi, declarații de venit și altele. Deși poți angaja oricând o persoană sau echipă de contabilitate, cunoștințele din domeniu îți pot fi oricând de folos, pentru a gestiona fluxul de numerar și celelalte proceduri implicate. 

Managementul creditelor

Pentru viitorul financiar al firmei este important să fii la curent cu creditul și ce înseamnă acesta. Acesta are un impact semnificativ asupra investițiilor viitoare și a eventualelor credite. Scorul de credit este esențial atunci când soliciți un împrumut de capital, fiind apreciat ca vot de încredere și siguranță.

Cunoștințe despre buget

Planificarea finanțelor și bugetarea face ca atingerea obiectivelor pentru tine și echipa ta să fie realizabilă și să te pregătească pentru propriul tău succes financiar în viitor. Acordă-ți timp pentru a te informa și a urmări aceste aspecte și decide-te unde este cazul să faci modificări în bine.

Capacitate de prognoză

Este abilitatea de a folosi datele și informațiile din trecut, pentru a prezice vânzările sau tendințele viitoare, folosind atât resurse primare cât și secundare. Astfel companiile au posibilitatea de a gestiona mai bine situațiile imprevizibile. Similar cu contabilitatea, nu trebuie neapărat să știi de unde vin aceste cifre dar ar fi bine să știi să le interpretezi. Datele cantitative și calitate sunt folosite în fiecare zi în organizații așa că poți demonstra inițiativa de a afla mai multe despre asta. 

Indiferent că ești antreprenor sau manager, a îți extinde înțelegerea referitoare la domeniul financiar va fi un mare pas înainte. Perfecționarea abilităților atât la locul de muncă cât și în rest, te poate ajuta să gestionezi mai bine și eficient banii pe măsură ce avansezi pe scara ierarhică și să îți inspiri echipa să vrea mai mult.