Cele mai bune 11 filme cu Ingmar Bergman

Suedia, 1953. Cu: Harriet Andersson, Lars Ekborg, John Harryson si Georg Skarstedt.

Nimeni care a vazut-o nu poate uita ochii Monicai, acea fetita care ne promite totul si apoi nu ne ia, strapungandu-ne ca doua sageti in spatele fumului unei tigari.

Nu-i poti uita spatele gol, ud, cu un gust cald de sare care ne inunda brusc gura. Aceasta este povestea idilei dintre doi tineri, aproape doi copii, care se iubesc sub un soare de august. Cat de repede vine toamna.

Suedia, 1966. Cu: bibi Andresson, Liv Ullmann si Margaretha Krook.

Groaza pura. Persona este portretul a doua suflete impartite, a doua femei care traiesc una in cealalta. Incepe cu un ecran tulbure, intr-o neclara pe care un copil o imbratiseaza de parca ar fi vrut sa ia un nor in maini.

Incetul cu incetul, imaginile ne conduc intr-un loc chinuit care ne taie rasuflarea. Impresionanta este fotografia in care Bergman despica fetele celor doua actrite si creeaza, cu jumatatile lor, un petic monstruos.

Suedia, Franta, Germania, 1982. Cu: Pernilla Allwin, Bertil Guve si Borje Ahlstedt.

Poate cel mai intim film al lui, cel care ne vorbeste despre temerile si sperantele lui. Este povestea a doi frati, fii ai unei familii de actori de teatru, la inceputul secolului XX. 

Totul la ea este undeva intre uimire si uimire. Fantoma lui Hamlet, magicianul evreu, niste papusi care prind viata, spiritele a doua fete inecate in rau si acea bunica de o intelepciune infinita care recita visul lui Strindberg . “Totul poate fi, totul este posibil.”

Suedia, 1973. Cu: Liv Ullmann si Erland Josephson.

Este poate cea mai stralucitoare radiografie a sufletului uman care a fost facuta vreodata. Liv Ullmann si Erland Josephson, doi dintre actorii fetis ai lui Bergman, interpreteaza un cuplu care se intalneste si se despart de-a lungul anilor, intre o sarbatoare de dragoste si o revarsare inspaimantatoare de cinism.

„Suntem analfabeti din punct de vedere emotional”, spune el, nesimtit, intr-una dintre cele mai ingrozitoare secvente pe care ne amintim ca le-am vazut.

Suedia, 2003. Cu: Liv Ullmann si Erland Josephson.

A fost ultimul film al lui Bergman, un fel de epitaf pe piatra funerara a carierei sale de regizor. In Saraband  , le-a reunit pe cele doua personaje din Secretele unei casatorii , acum batrane, acum intors de la toate, pentru o ultima intalnire intr-o cabana ratacita in munti, care sa fie invaluita in respiratia solemna a cuiva care vede deja mormantul deschizandu-se. .sub picioarele lui. Bergman avea sa moara la doi ani dupa ce l-a impuscat.

Suedia, 1997. Cu: Borje Ahlstedt, Marie Richardson, Erland Josephson.

Personajul nebunului hartuit de ilirurile sale halucinatorii este una dintre constantele cinematografului lui Bergman. Aceasta era povestea unui nebun inchis intr-o camera dintr-un azil de nebuni unde in fiecare noapte venea spectrul unei fantome androgine, cerandu-i sa-l sodomizeze. Borje Ahlstedt, un alt dintre actorii recurenti ai maestrului nordic, l-a interpretat pe acest biet tip pierdut in labirintul propriei minti, peste care atarna intunericul unei nopti continue.

Suedia, 1972. Cu: Harriet Andersson, Ingrid Thulin si Liv Ullmann.

Intr-o noapte, Bergman a visat ca se afla intr-o camera rosu aprins, ca a lui Matisse, in care se aflau trei femei imbracate in alb, ca niste fantome.

Imaginea l-a obsedat atat de mult incat a realizat acest film, o fantezie necrofila, cu duhoare de dincolo de mormant, in care aceasta casa cu peretii catifelati devine mausoleul unei morti care, in proces de descompunere, cu viscerele pe jumatate. putred, decide sa revina la viata.

Suedia, 1957. Cu: Victor Sjostrom, Bibi Andersson si Ingrid Thulin.

Nimeni nu a filmat vise ca Bergman. Si cine spune vise, spune cosmaruri. Acest film incepe cu o visare diabolica, in care un batran se plimba printr-un oras pustiu ale carui ceasuri nu au ace. Brusc, un car funicular, tras de doi cai fugari, trece pe langa el, desprinde si arunca un sicriu deschis in mijlocul drumului pietruit. Privind inauntru, batranul isi da seama ca rigidul este el insusi.

Suedia, 1957. Cu: Max von Sydow, Bibi Andersson, Gunnar Bjornstrand si Bengt Ekerot.

Amplasat in Evul Mediu, in timpul epidemiei de Moartea Neagra, acest film spune povestea unui cavaler cruciat care se aseaza pe o plaja din fiordurile suedeze pentru a juca sah cu Moartea, care apare cu o fata alba si o gluga neagra. Imbracat in zale si armura stralucitoare, Max von Sydow este eroul acestei fantezii epice misterioase, satirice si atat de stimulatoare. Un film cult coplesitor.

Suedia, 1978. Cu: Ingrid Bergman, Liv Ullmann, Lena Nyman, Halvar Bjork.

Ingrid Bergman, fata care si-a luat ramas bun de la Humphrey Bogart pe aeroportul din Casablanca , a aparut cu cativa ani inainte de a muri in aceasta melodrama a racelii scandinave, in care a interpretat un concertist, o mama absenta, care dupa mult timp s-a trezit cu fata. a face fata.fata cu fiica lui. „Trebuie sa canti prost Chopin”, a spus el, masacrand clapele pianului de parca degetele lui ar fi fost ciocane.

Suedia, 1961. Cu: Harriet Andersson, Max von Sydow si Gunnar Bjornstrand.

Un film in clarobscur, aproape paranormal, despre o fata care s-a inchis in podul casei ei convinsa ca Dumnezeu se afla intre zidurile ei ciobite.

Bergman s-a apropiat de fata lui in prim plan si l-a mangaiat cu camera, de parca ar fi fost cea mai lucida persoana de pe fata pamantului. Ani mai tarziu, copilul lui Fanny si Alexander avea sa aiba si el o revelatie cu imaginea Atotputernicului sculptata pe o papusa de lemn.